Banca Transilvania a atras 500 de milioane de euro prin intermediul unei emisiuni de obligațiuni subordonate pe piețele internaționale. Tranzacția a generat un registru de ordine de aproape 2 miliarde de euro, cu o marjă de doar 0,45 puncte procentuale peste randamentul euroobligațiunilor cu maturitate similară emise de statul român.
Emisiunea s-a derulat într-un context de volatilitate crescută pe piețe, iar banca a reușit să reducă nivelul de preț inițial cu 0,35 puncte procentuale. Obligațiunile au fost emise la randamentul de 6,216%, cu cupon fix de 6,122% pe an și maturitate în 2037, cu posibilitate de răscumpărare din 2032.
Cererea a provenit de la peste 100 de investitori instituționali din 30 de țări, inclusiv fonduri de investiții, fonduri de pensii, fonduri suverane și companii de asigurare. Cea mai mare parte a investitorilor a venit din Europa (44%), alături de participanți din Marea Britanie, Statele Unite și Asia.
Această emisiune reprezintă prima operațiune de obligațiuni subordonate a Băncii Transilvania pe piețele internaționale și contribuie la diversificarea bazei de fonduri proprii. Conform comunicatelor băncii, de la începutul anului 2023, Banca Transilvania a lansat opt emisiuni de obligațiuni, prin care a atras aproximativ 4,5 miliarde de euro, consolidând poziția de principal emitent bancar din România.
Emisiunea a fost coordonată de Goldman Sachs, ING, JP Morgan, Citigroup și BT Capital Partners, în calitate de intermediar pentru investitori locali și instituționale.