România ocupă locul ultim în UE atât la adopţia personală a inteligenţei artificiale (17,8% dintre români între 16 şi 74 de ani), cât şi la nivelul companiilor (5,2% dintre firme cu peste 10 angajaţi). Decalajul dintre utilizarea individuală şi cea organizaţională este însă cel mai îngrijorător: 3,4 ori mai mare în România, comparativ cu 1,6 la media europeană.
Cifra arată că problema nu ţine de acces la tehnologie sau bugete. Acelaşi instrument costă la fel în Bucureşti ca în Copenhaga. Blocajul este managerial: companiile nu au autorizat formal ceea ce angajaţii lor folosesc deja în mod informal.
Studiile McKinsey confirmă fenomenul. Executivii estimau că doar 4% dintre angajaţi folosesc AI zilnic, dar angajaţii înşişi raportau 13%. Când o firmă nu recunoaşte oficial utilizarea, nu o poate guverna — nu stabileşte care date intră în model, ce rezultate se folosesc în decizii de client, cine răspunde când sistemul greşeşte.
Consecinţa: 88% din companiile globale au implementat AI, dar 94% nu au obţinut impact semnificativ la profit, iar doar 6% au scalat complet soluţiile. Europa Centrală rămâne cu 16 puncte procentuale în urma Europei de Vest, iar pierderile pentru regiune se cuantifică la 280 de miliarde de euro anual în oportunităţi de automatizare.
Pe boarduri, situaţia e similară: 49,6% dintre membrii consiliilor de administraţie au experienţă digitală, dar doar 10% dintre boarduri au comitet formal de inovaţie. Competenţa individuală nu se transformă în structură decizională instituţionalizată.
Soluţia e clară: stabilirea responsabilităţii — cine semnează o decizie luată cu ajutorul AI — şi crearea de cadre formale de guvernanţă. Fără aceasta, adopţia rămâne invizibilă şi imposibil de scalat.