Directorul FBI Kash Patel a avut o audiere tensionată marți în Senatul SUA pentru a explica o schimbare de politică la angajări adoptată discret de FBI în primăvară.
Birou federal a modificat regulile care excludeau automat persoanele cu antecedente de prostituție sau acte de abuz sexual din copilărie. Patel a susținut că schimbarea nu este o relaxare a standardelor, ci un efort de protejare a victimelor traficului de persoane și abuzurilor, care nu trebuie penalizate doar pentru experiențe la care au fost forțate.
Directorul a precizat că FBI menține interzicerea angajării persoanelor implicate în prostituție în ultimii zece ani.
Audierea a fost marcată de critici vehemente din partea ambelor tabere politice. Republicanul John Kennedy l-a întrebat dur pe Patel de ce a acceptat inițial propunerea. Democrații, inclusiv Cory Booker și Adam Schiff, l-au atacat asupra incompetenței, au ridicat probleme legate de concedieri masive de agenți care investigaseră pe Donald Trump, călătoriile personale ale lui Patel și utilizarea citatiilor împotriva jurnaliștilor.
Într-un moment sensibil, Patel nu a exclus posibilitatea de a trimite agenți FBI la secții de votare în caz de probleme electorale, deși a subliniat că Departamentul Securității Interne are responsabilitatea principală.
Patel și-a apărat bilanțul, susținând o reducere semnificativă a criminalității și respingând acuzațiile de motivare politică în concedieri.