Dezbaterea privind reprezentarea femeilor în pozițiile de conducere nu poate fi redusă la simple cifre sau obligații mecanice, consideră Cristina Chiriac, președinta Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).

Analizând situația companiilor AeRO, unde femeile ocupă doar 13,2% din pozițiile de conducere la primele zece firme după numărul de salariați, Chiriac nu propune impunerea unei cote de 40% femei în boarduri. În schimb, susține că accent trebuie pus pe modul în care sunt selectate persoanele în funcții de conducere.

Companiile ar trebui să publice structura conducerii, procedurile de selecție și criteriile profesionale folosite. Dezechilibrul de gen nu ar trebui să fie motiv automat de sancțiune, dar trebuie explicat. "O companie nu ar trebui exclusă pentru nu atingerea unui procent, dar ar trebui să demonstreze că accesul la funcții de conducere este deschis și transparent", spune Chiriac.

Un punct central al argumentației sale privește echilibrul în discuția despre egalitate. Dacă se cere reprezentare egală în boarduri, de ce nu se pune același accent pe ocupațiile grele, periculoase sau neatractive, unde bărbații sunt suprareprezentați? "Egalitatea nu poate începe la ușa boardului și se termina când ieșim din el. Dacă o cerem doar acolo unde sunt puterea și prestigiul, nu discutăm despre întreaga problemă", consideră Chiriac.

Ea subliniază că faptul că 90% dintre muncitori sunt bărbați într-o industrie nu justifică automat aceeași structură în conducere, care necesită competențe diverse — strategie, finanțe, audit, legal, management — dar sectorul economic trebuie analizat separat.