Agricultura românească se confruntă cu o paradox: agricultori care ar avea nevoie de capital pentru dezvoltare se tem să acceseze programele europene din cauza birocraţiei excesive.

Periş, companie care lucrează cu peste 80 de fermieri fără a deţine terenuri proprii, demonstrează că parteneriatele de lung termen funcţionează. Prin acorduri stabile cu retaileri precum Penny România, compania oferă fermierilor siguranţa că vor avea unde să-şi vândă produsul, ceea ce le dă încredere să investească. "Având predictibilitate şi siguranţa că ai unde să vinzi ceea ce produci, ai încredere să investeşti pe termen mediu şi lung", explică Alin Zamfira, preşedintele CA al Periş.

Compania estimează o cifră de afaceri de 870 milioane lei pentru 2026 (faţă de 751 milioane în 2025) şi plănuieşte să atingă 1 miliard de lei în 2028. Aceasta investeşte chiar acum într-o nouă unitate de procesare, datorită încrederii generate de parteneriatul stabil.

Insă peste 75% din volumele procesate vin de la ferme partenere, nu din proprietăţi ale companiei. Costul materiei prime rămâne competitiv faţă de importuri, deşi cererea pentru carne românească creşte.

Problemele reale apar la capitolul finanţare. Cosmin Măglaş, fondator al unei platforme de acces la fonduri, avertizează că fermierul obişnuit se descurajează în faţa dosarelor grele: "Birocraţia excesivă îi împiedică pe fermieri să participe cu adevărat la aceste alocări de fonduri." Pentru ferme mici, doar pregătirea unui proiect poate costa mii de euro în studii şi avize, fără garanţie de finanţare.

Context

Pe scurt: fermieri care doresc să investească în dezvoltare au dificultăţi să acceseze fondurile europene disponibile din cauza procedurilor prea complexe.

  • Parteneriate stabile = atunci când o companie promite fermierului cu anticipaţie că-i va cumpăra producţia la preţuri agreate, fermierul se simte suficient de sigur ca să facă investiţii costisitoare (maşini, îmbunătăţiri). E ca o promisiune de venit constant.
  • Fonduri europene = bani pe care UE îi pune la dispoziţia ţărilor pentru dezvoltare agricolă, dar accesarea lor necesită dosare voluminoase, studii tehnice şi avize de la mai multe instituţii.
  • Birocraţie excesivă = procedurile sunt atât de complicate şi lungi (6-7 luni doar pentru evaluare) că mulţi fermieri, în special cei mici, renunţă înainte să termine.

De ce contează: România are agricultura care se poate dezvolta, dar oamenii nu au nici siguranţa pieţei, nici acces uşor la finanţare. Rezultatul e că potenţialul de creştere rămâne neexploatat.