Grigore Antipa, naturalist și biolog român, propunea în urmă cu peste un secol o abordare inovatoare pentru Delta Dunării, în perioada în care soluția dominantă era desecarea completă a zonelor umede.
În studiile "Regiunea inundabilă a Dunării" (1910) și "Câteva probleme științifice și economice privitoare la Delta Dunării" (1914), Antipa descria Delta ca ecosistem dinamic, modelat de apă, sedimente și vegetație. Respingea ideea transformării Deltei în "grânarul Europei" prin secare totală, pe care o numea "adevărată utopie", considerând că fundul bălților se află în cea mai mare parte sub nivelul Mării Negre.
Propunea în schimb o administrare locală, regiune cu regiune: îndiguiri parțiale, desecări selective și valorificarea aluviunilor fluviului. Sedimentul era tratat ca resursă, nu ca deșeu. Digurile și canalele puteau funcționa fără a întrerupe complet circulația apei.
Antipa acorda importanță deosebită implicării comunităților locale—pescari și crescători de animale—în administrarea și beneficierea din resursele Deltei. Propunea sprijin financiar, concesiuni adaptate și construcții potrivite mediului inundabil, cum ar fi locuințe pe piloni.
Aceste principii se regăsesc astazi în strategiile europene de restaurare ecologică și în obiectivele Uniunii Europene. Proiectele de refacere a zonelor umede la Mahmudia și Carasuhat (2012-2016) au demonstrat că reconectarea terenurilor la regimul natural al apei regenerează biodiversitatea și creează oportunități economice prin turism și pescuit.
Actualizarea abordării lui Antipa vine prin tehnologia modernă: proiectul Delta-Hub, dezvoltat de Universitatea din București, utilizează LiDAR, imagini din satelit și inteligență artificială pentru a crea un "geamăn digital" al Deltei, permițând simularea efectelor intervențiilor înainte de implementare.