Ce s-a decis

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins joi, 15 octombrie, recursul declarat de Guvernul României și de Ministerul Finanțelor. Prin această decizie a rămas definitivă sentința Curții de Apel București din 5 mai 2026.

Curtea de Apel a obligat Executivul să asigure fondurile necesare pentru plata restanțelor salariale ale magistraților, inclusiv printr-o rectificare bugetară. Suma este de aproximativ 5 miliarde de lei, adică în jur de un miliard de euro. Termenul de plată este de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii. Pentru fiecare zi de întârziere, instanța a stabilit penalități de 1% și o amendă de 20% din salariul minim brut.

Reclamantă a fost chiar Înalta Curte, în calitate de ordonator principal de credite pentru bugetul instanțelor. Acțiunea a fost precedată de o plângere prealabilă adresată Guvernului în martie 2026.

De unde provin banii datorați

Datoria are o istorie lungă. Timp de ani de zile, o parte dintre magistrați au fost plătiți la o valoare de referință sectorială mai mică decât colegii lor, de 484 de lei în loc de 605 lei. Magistrații au câștigat în instanță diferențele. Potrivit Înaltei Curți, au existat aproximativ 20.000 de astfel de hotărâri. În 2023, Înalta Curte și Parchetul General au aplicat retroactiv majorările pentru perioada 2018–2023. Guvernul a eșalonat plata pe cinci ani, prin ordonanțe de urgență succesive. Tranșa pentru 2026, de peste un miliard de lei, a fost amânată după adoptarea bugetului.

Poziția Guvernului

Guvernul a contestat decizia pe toate căile procedurale. A cerut sesizarea Curții Constituționale cu o excepție privind legea contenciosului administrativ. A cerut trimiterea unei întrebări preliminare la Curtea de Justiție a Uniunii Europene și suspendarea procesului. Pe 2 iulie, premierul interimar Ilie Bolojan a sesizat Curtea Constituțională cu un presupus conflict juridic între Guvern și Înalta Curte. Argumentul lui a fost că „instanța de judecată s-a substituit puterii executive și legislative în materie bugetară”.

La începutul lunii octombrie, Curtea Constituțională a respins sesizarea ca inadmisibilă, cu majoritate de voturi. Judecătorii constituționali au arătat că procedura conflictului juridic nu poate fi folosită ca o cale de atac împotriva hotărârilor judecătorești. Criticile privind legalitatea unei hotărâri se pot formula doar prin căile de atac prevăzute de lege.

Poziția Înaltei Curți

Înalta Curte susține că Executivul „nu poate să refuze asigurarea resurselor necesare executării” hotărârilor definitive. Mai susține că o asemenea conduită „a continuat de o manieră ostentativă sub actualul Guvern”. Purtătorul de cuvânt Victor Alistar a precizat că statul are mai multe moduri de a-și stinge datoriile, inclusiv emiterea de titluri de valoare cu scadență viitoare. „Nu este căderea noastră să stabilim modalitățile, aici este aprecierea Executivului”, a spus el. Tot el a arătat că, la cele mai vechi datorii, dobânzile și penalitățile au ajuns la aproape 68% din suma inițială.

Comentariul avocatului Ștefan Bălan, Baroul Cluj

„Dincolo de cifre și de tonul politic, decizia reafirmă o regulă elementară a statului de drept: o hotărâre judecătorească definitivă se execută. Curtea Europeană a Drepturilor Omului spune de aproape trei decenii că executarea hotărârilor face parte din dreptul la un proces echitabil. Mai spune că statul nu poate invoca lipsa fondurilor pentru a nu plăti ce datorează prin hotărâre judecătorească.

Trebuie spus, cu aceeași onestitate, că eșalonarea plăților nu este în sine interzisă. Atât Curtea Constituțională, cât și CEDO au acceptat, în principiu, ca statul să plătească în tranșe titlurile executorii obținute împotriva lui. Condiția este ca eșalonarea să fie rezonabilă și să nu golească dreptul de conținut. Problema apare când tranșele promise sunt amânate din nou și din nou, iar dobânzile și penalitățile cresc pe seama tuturor contribuabililor.

Există și un aspect care a alimentat dezbaterea publică. Înalta Curte a fost aici și reclamantă, și instanța care a judecat recursul. Regulile de competență nu lăsau altă variantă, iar cererile de recuzare au fost soluționate potrivit procedurii. Totuși, în dreptul european, imparțialitatea se apreciază și după aparențe. Este o discuție legitimă, care merită purtată calm, pe argumente juridice.

Ce urmează? Executivul are acum de ales între rectificare bugetară, plată eșalonată negociată și instrumente financiare precum titlurile de valoare. Fiecare zi de întârziere costă bani publici. Miza depășește însă magistratura. Potrivit datelor prezentate de Înalta Curte, peste 400.000 de angajați din sectorul public, dintre care peste 171.000 de cadre didactice, au obținut în instanță drepturi salariale. Felul în care statul execută această hotărâre va spune multe și despre ce îi așteaptă pe toți ceilalți creditori ai săi.”

Context

O hotărâre definitivă nu mai poate fi atacată cu apel sau recurs și trebuie executată. Când datornicul este statul, plata depinde de existența banilor în buget. De aceea, instanța a obligat Guvernul să „asigure fondurile”, inclusiv prin modificarea bugetului, adică prin rectificare. Dacă plata nu se face la termen, legea permite aplicarea de penalități și amenzi pentru fiecare zi de întârziere.