Cumnata lui Radu Mazăre (fost primar Constanța) și ginerele lui Nicușor Constantinescu (fost președinte CJ Constanța) au garantat împreună doi credite contractați de compania Belinda Construct de la CEC Bank.

Creditul de investiții de 17 milioane de euro și cel de finanțare TVA de 5 milioane de lei vor finanța construcția proiectului rezidențial Skyline Rex Mamaia, amplasat pe Bulevardul Mamaia nr. 437, pe un teren de 13.290 de metri pătrați cu acces direct la lacul Siutghiol.

Imobilele vor cuprinde două structuri: una cu 15 etaje pentru 384 de apartamente și spații comerciale, și alta cu 8 etaje dedicată celor 487 de locuri de parcare. Terenul și construcțiile vor face obiectul ipotecii pentru garantarea creditelor.

Aceiași actori sunt implicați și în viitorul hotel Radisson Blu de pe Mamaia. Proiectul Skyline este situat chiar în fața hotelului nefuncțional Rex, devenit un reper iconic al stațiunii în ultima perioadă.